Nu vă dispreţuiesc, preoţi din toate timpurile şi din toată lumea, Credinţa mea e cea mai mare dintre credinţe şi cea mai mică, Cuprinzând cultul a tot ce e vechi şi modern şi a tot ce intră între vechi şi modern Ferm convins că mă voi întoarce pe pământ după cinci mii de ani, Aştept răspunsuri de la oracole, îi respect pe toţi dumnezeii, salut soarele, Fac fetiş din prima stâncă sau cioată, strig sacadat şi ţopăi în cerc, Ajut llama sau pe brahmin să-şi gătească lampioanele de rugă, Sunt în alaiul care dănţuieşte în jurul unui phallus uriaş, ori, gimnosofist, trăiesc în austeritate şi extaz în păduri, Sorbind mied din cupe tăiate din cranii, slăvind Shastas şi Vedele, păzind Coranul, Mă preumblu prin teokalli stropiţi cu sângele din altarul de piatră, bătând tobele din piele de şarpe, Accept Evanghelia, acceptând pe cel răstignit, nu mă îndoiesc că este divin, La liturghie îngenunchez, la ruga puritană stau smirnă, sau şed calm în strana mea Bolborosesc vorbe şi fac spume la gură în altă parte, sau aştept ca un mort să fie trezit şi animat de adevăratul spirit, Privirile îmi plimb încoace şi-ncolo pe trotuar sau pe câmp, sau dincolo de ele, Aparţinând celor care întorc arcul circuitului circuitelor. Unul din ceata centripeţilor şi centrifugilor şi vorbesc ca unul care dă indicaţii la plecare. Cârcotaşi posomorâţi, fără imaginaţie, excluşi, Superficiali, supăraţi pe lume, cobitori, puşi pe ceartă, deprimaţi, atei, Vă ştiu personal, pe fiecare-n parte, ştiu oceanul de zbucium, îndoială, disperare şi necredinţă. Cum se mai zbat zvârlugile! Cum se zbat, fulgere în spasme şi clăbuci de sânge! Calmaţi-vă zvârlugi cârcotaşe, nu sângeraţi degeaba, morocănoşilor, Eu locul mi-l iau printre voi ca şi printre ceilalţi, Trecutul ne-mpinge pe toţi înainte, pe voi, pe mine, pe toţi deopotrivă, Şi neprevăzutul, viitorul ne-aşteaptă, pe voi, pe mine, pe toţi deopotrivă. Nu mă-ntrebaţi care neprevăzut, care viitor, că nu ştiu, Dar ştiu sigur că se vor dovedi fructuoase şi nu ne vor dezamăgi. Fiecare om care trece e scrutat, fiecare om ce stă e scrutat, nu lipseşte unul în marele catalog. Nu poate lipsi tânărul care a murit şi a fost îngropat, Nici tânăra care a murit şi a fost îngropată alături, Nici copilaşul care s-a uitat pe furiş prin uşa întredeschisă şi a fugit şi nimeni nu l-a mai văzut de atunci, Nici bătrânul care a trăit fără vreun scop şi acum regretă asta cu o amărăciune mai rea ca fierea, Nici săracul cu o casă ca vai de lume, ofticat de rom şi trai mizer Nici victimele fără număr ale masacrelor şi naufragiilor, nici bestialul kaboo, numit ruşinea omenirii, Nici sacii abia plutind cu gurile căscate aşteptând să le pice hrana, Nici vreun bulgăre de pământ, nici vreunul din cele mai vechi morminte ale pământului, Nici ceva din miriadele de sfere, sau din miriadele miriadelor din ele, Nici prezentul şi niciun fir de păpădie din ce e cunoscut.
