O chemare din mijlocul mulţimii,
E vocea mea, ca o explozie limpede, hotărâtoare.
Veniţi, copiii mei,
Veniţi, băieţii şi fetele mele, femeile mele, toţi ai casei, prieteni,
Acum interpretul îşi dă măsura-ntreagă, a trecut de preludiul de flaut 
interior.
Acorduri lejere, pentru coarde abia atinse – presimt crescendoul şi finalul 
măreţe.
Capul face o rotaţie completă pe gât,
Muzica merge-nainte, dar nu din orgă,
Mă-nconjoară oameni, dar nu de-ai casei mele.
Mereu şi dintotdeauna acest pământ care nu cedează,
Mereu cei ce beau şi mănâncă, dintotdeauna soarele sus-jos, mereu soarele 
şi perseverentele maree,
Mereu eu şi vecinii mei, reconfortanţi, răi, reali,
Dintotdeauna inexplicabila problemă, mereu spinul din deget, răsuflarea 
care-ţi dă mâncărime şi sete,
Mereu băşcăliosul făcând sâc! sâc! până-l găseşti şi-l aduci în faţă,
Mereu dragostea, dintotdeauna hohotind, sevă a vieţii,
Dintotdeauna legătura de sub bărbie, şi podoabele dubioase ale 
înmormântării.
Iată-i cu monede lucitoare pe ochi păşind,
Storcându-şi creierii ca să-şi umple burta,
Cumpără cupoane, iau, vând, dar niciodată nu-i vezi la banchet,
Mulţi năduşesc, ară, treieră şi-n urmă se aleg doar cu pleava,
Câţiva doar stăpânesc lenevind şi aceştia strigă să vină mai mult grâu la 
moara lor.
Acesta-i oraşul şi eu sunt unul din locuitorii lui,
Mă interesează tot ce-i interesează pe ceilalţi, politica, războaiele, pieţele, 
ziarele, şcolile,
Primarul şi consilierii, băncile, tarifele, vasele cu aburi, fabricile, stockurile, 
magaziile, averile mobile şi imobile.
Piticaniile astea avute care se-nvârt pe aici cu gulerele lor tari şi fracuri de 
pinguin,
Eu ştiu cine sunt (cu siguranţă nu-s viermi şi nici pureci),
Recunosc în ei alter-egouri de-ale mele, cel mai slab, mai superficial este 
cel mai peren în mine,
Ceea ce fac şi spun şi ei vor face şi spune,
Fiecare gând ce mi se mişcă greoi în cap, greoi se mişcă şi în capul lor.
Eu îmi cunosc bine egoismul exagerat,
Cunosc omnivorele-mi versuri şi uite că nu mă pot opri,
Iar pe voi doresc să v-aduc în rând cu mine, oricine aţi fi.
Nu-i din limbajul de lemn, acest cântec despre mine,
Ci din nevoia de-a sări c-o întrebare şi sărind adevărul, să-l trag un 
milimetru mai aproape;
Iată o carte tipărită şi legată – dar unde-s tipograful şi băiatul de la 
legătorie?
Iată nişte fotografii bine luate – dar nevasta sau prietenul pe care-i 
îmbrăţişezi strâns?
O neagră navă, toată fier, cu tunuri grozave în turele – dar unde-i vitejia 
căpitanului şi a mecanicilor?
În case, vase, mâncare şi mobilier – dar stăpânul şi stăpâna casei, dar 
lumina din ochii lor?
Acolo-i cerul, bine – însă aici sau la vecinii noştri sau peste drum, ce e?
Sfinţii şi înţelepţii din istorie – dar tu, tu unde te afli?
Predicile, crezurile, teologia – dar insondabilul creier omenesc?
Şi ce e raţiunea? şi ce e iubirea? şi ce este viaţa?