Orbitor şi măreţ, răsăritul de soare m-ar ucide pe loc,
Dacă nu i-aş opune, acum ca oricând, propriu-mi răsărit, izvorât din mine.
Ne ridicăm şi noi orbitori şi măreţi precum soarele
Ne-am găsit sfera, O suflete al meu, în liniştea şi răcoarea zorilor.
Cu vocea eu pipăi ceea ce ochii mei nu pot vedea,
Cu meşteşugul limbii pot încorpora lumi şi mii de mii de lumi.
Vorba-mi e al vederii geamăn, reciproc se măsoară,
Mereu mă provoacă, îmi zice sarcastic,
Walt, ai adunat destul, de ce nu dai acum şi altora?
N-am chef de împunsături, tu pui prea mare preţ pe coerenţă,
Ştii tu oare, cuvântule, care e structura mugurilor pe care stai?
Aşteaptă-n noapte totală, protejaţi de cer,
Cu chiotul meu profetic îndepărtez noroiul,
Cobor la rădăcina cauzelor spre a-i scoate în fine de-acolo,
Cunoştinţele mele, organe ale fiinţei mele, acordate la cheia tuturor lucrurilor, Fericirea
(Şi oricine, bărbat sau femeie, mă aude, să pornească pe loc în întâmpinarea acestei zile).
Îţi refuz meritul meu final, refuz să spun ce sunt cu-adevărat,
Definiţi voi câte lumi doriţi dar să nu-ncercaţi a mă defini pe mine,
Doar să v-arunc o privire şi zădărnicesc eforturile cele mai ambiţioase.
Scris şi cuvânt rostit, eu le dovedesc,
Totalitatea celor ce mă definesc, ba şi mai mult, eu port totul pe chip,
Tăcând doar cu buzele lipite şi dovedesc pe toţi cei care n-ar crede asta.