Nu-mi scoate ochii, tu, soare mândru, nu lenevesc, potoleşte-te!
Tu luminezi doar suprafaţa lucrurilor, eu – faţa dar şi-adâncul.
Pământule! pari să cauţi ceva la mâinile mele,
S-auzim, pezevenchi bătrân, ce vrei de fapt?
Bărbat sau femeie, ar trebui să-ţi spun că te plac, dar nu pot,
Şi ce se află-n mine şi ce se află-n voi, dar nu pot,
Şi ar trebui să vă spun despre dorul pentru mine, un dor care mă mână 
prin nopţi şi zile.
Luaţi aminte, eu nu ţin predici şi nu dau o pomană, acolo:
Când dau, pe mine întreg mă dăruiesc.
Hai tu, cel de colo, neputinciosule cu genunchii moi,
Deschide fălcile, te-ai legat ca o muiere, să suflu bărbăţie-n tine,
Stai cu palmele desfăcute şi desfă-ţi buzunarele,
Eu nu pot fi respins, eu mă impun, am depozite pline să pot da şi la alţii,
Şi tot ce am dăruiesc tuturor.
Nu te-ntreb cine eşti, pentru mine nu contează,
Nu eşti oricum nimeni şi nu poţi face nimic decât ceea ce am investit eu în 
tine.
Mă aplec spre sclavul din plantaţie şi spre curăţitorul de latrine,
Îl sărut ca pe-o rudă apropiată pe obraz,
Şi-n sufletul meu jur să nu-l reneg niciodată.
Femeilor fertile le plac copiii mai voinici şi mai ageri
(Azi lansez materia primă pentru republici mult mai sigure pe ele).
Despre oricine aud că trage să moară, mă transfer acolo, trag ivărul şi 
intru-n odaie,
Împing aşternuturile toate la picioarele bolnavului
Şi-i trimit acasă pe doctori şi pe preot.
Înşfac pe bolnavul care cade şi-l ridic cu forţă irezistibilă,
O, deznădăjduitule, ţine-te de mine,
Pe Dumnezeul meu, n-ai să cazi! lasă-te pe mine cu tot greul.
Cu suflare grozavă te dilat, te ţin deasupra valurilor negre,
Armiile mele secrete în acest timp umplu fiecare colţişor al fiecărei odăi,
Sunt dragi de ai mei care strică socotelile cioclilor.
Dormi – cu ei eu voi veghea toată noaptea,
Nici îndoiala şi nici moartea nu vor îndrăzni să te atingă măcar cu un 
deget,
Ţi-am dat îmbrăţişarea mea şi de atunci eşti parte din mine,
Când vei deschide ochii mâine dimineaţă vei vedea că este cum spun eu.