Eu ştiu c-am prins cel mai bun timp şi spaţiu, că n-am fost nicicând 
măsurat şi nu voi fi niciodată.
Sunt hoinar într-o perpetuă călătorie (veniţi toţi s-ascultaţi!),
Pot fi recunoscut după o manta impermeabilă, încălţări solide şi un toiag 
tăiat din pădure,
Niciun prieten nu se relaxează în fotoliul meu,
Eu nu am fotoliu, nici biserică, nici filozofie,
Nu invit pe nimeni la festinuri, biblioteci, bănci,
Invit pe fiecare din voi în schimb pe o colină,
Cu stânga ţinându-vă de mijloc,
Cu dreapta vă arăt peisajul continentelor şi drumul mare.
Nici eu şi nimeni altcineva nu poate călători pe acel drum,
Afară de voi – fiecare din voi.
Nu este departe, iată-l,
Poate că de fapt v-aţi şi aflat pe el de la naştere şi nu v-aţi dat seama,
Poate că el se află pretutindeni, pe apă şi pământ.
Saltă-ţi bocceluţa cu haine pe umăr, băiete, la fel fac şi eu şi să pornim fără 
întârziere,
Ne aşteaptă oraşe fabuloase, ale unor naţiuni libere.
De oboseşti, dă-mi mie şi desaga ta, iar mâna-ţi obosită sprijin-o de şoldul 
meu,
Că vine ea vremea să mă sprijini tu pe mine;
Atâta ştiu: odată porniţi, nu ne mai oprim niciodată.
Înainte de răsărit, m-am urcat pe un deal şi am cercetat cerul plin de stele,
Şi-am spus duhului meu, Când vom fi cuprins toate acele astre, 
bucurându-ne de toate cunoştinţele şi plăcerile lor, avea-vom sentimentul 
împlinirii, satisfacţiei?
Şi mi-a răspuns duhul meu Nu, vom simţi iar câmpia sub tălpi şi vom 
căuta noi coline, noi înălţimi.
Iar voi îmi puneţi acum întrebări şi să ştiţi că vă aud,
Răspund doar că nu pot răspunde, rămâne să aflaţi singuri răspunsurile.
Stai jos o clipă, fiule drag,
Am aici pesmeţi şi lapte, să prinzi puţin puteri,
Dar imediat după somnul bun şi după ce vei îmbrăca haine noi, pe placul 
tău, îţi voi da sărutarea de adio şi-ţi voi deschide poarta de plecare.
Destul ai visat lucruri demne de dispreţ,
Acum îţi îndepărtez mâzga de pe ochi
Trebuie să te obişnuieşti cu lumina orbitoare a fiecărei clipe din viaţa ta.
Destul ai purtat o scândură pe apa care-ţi ajungea cel mult la brâu,
Din timidul acela te fac acum înotător care nu cunoaşte frica,
Unul care sare în mijlocul oceanului, urcă iar în barcă, îmi face semn că e 
bine, strigă un îndemn şi-şi aruncă râzând pletele pe spate.