Gâscanul de baltă îşi conduce stolul prin noaptea rece,
Ya-honk! face, şi mie îmi sună ca o chemare,
Vreun isteţ ar numi sunetul făr’ de-nţeles, dar eu care ascult atent,
Îi aflu înţelesul acolo între cerurile îngheţate.
Elanul din nord cu-a lui copită ascuţită, pisica din fereastră, piţigoiul de 
brădet, câinele de prerie,
Liota de purceluşi care trag de ţâţele scroafei ce grohăie în legea ei,
Puzderia de puişori vărgaţi de curcă sub mama cu aripi desfăcute,
În ei ca şi în mine văd pulsând aceeaşi lege străveche.
Doar punând talpa pe pământ stârnesc sute de reacţii
Pe care bietele-mi puteri nu le pot descrie defel.
Sunt îndrăgostit de tot ce creşte sub cerul liber,
De oamenii care trăiesc printre vite sau gustă sarea oceanului sau miros 
răşina pădurii,
De constructori, de marinari, de cei care mânuiesc securea şi maiul, de cei 
care mână caii,
Cu ei aş mânca şi dormi săptămâni de-a rândul.
Nimic nu-i mai obişnuit, mai ieftin, mai la îndemână, mai pliabil ca Mine,
Eu încercându-mi norocul, investind în proiecte vaste,
Împodobindu-mă ca să mă dărui cui mă va lua mai întâi,
Fără să convoc Cerul să-mi dea mare importanţă,
Ci împărtăşind cu toţii, de-a pururi slobod.