Cred că firul de iarbă nu e mai puţin important decât strădania tuturor 
astrelor într-o zi,
Tot astfel, perfectă-i furnica, firul de nisip, oul de pitulice,
Iar brotăcelul este o capodoperă pentru marii maeştrii,
Iar rugii murelor ar putea împodobi saloanele raiului,
Iar îmbinarea cea mai mică a mâinii mele face de râs orice maşinărie,
Iar vaca păscând cu aparentă tristeţe întrece orice statuie,
Iar un şoricel ar trebui să fie el singur minunea care să-i pună serios pe 
gânduri pe miliarde de atei.
Găsesc întrupate-n mine gneiss, cărbune, muşchi cu filamente lungi, fructe, 
grâne, rădăcini delicioase,
Corpul meu e tencuit pe toată suprafaţa cu patrupede şi păsări,
De astea toate m-am desprins demult, din motivele bineştiute,
Însă apelez la oricare din ele când vreau.
Degeaba fug sau se feresc,
Degeaba rocile plutoniene mă-mproaşcă fierbinte, să nu mă apropii,
Degeaba mastodontul se refugiază sub pulberea oaselor sale,
Degeaba se ţin obiectele la mii de leghe distanţă şi iau atâtea forme,
Degeaba oceanul se-nfundă în hăuri, unde-şi cheamă şi monştrii,
Degeaba vulturul trăieşte doar în a cerului scoică,
Degeaba şarpele se strecoară printre ierburi şi buşteni căzuţi,
Degeaba se refugiază elanul în inima codrilor,
Degeaba pinguinul cu ciocul tăios caută Labradorul nordic,
Eu de toţi mă apropii fulgerător, mă strecor chiar în cuibul din stâncă.