Sunt poetul Trupului, sunt poetul Sufletului,
Plăcerile raiului sunt pe mine, chinurile iadului sunt pe mine,
Pe cele dintâi le grefez pe piele şi le sporesc, pe celelalte le traduc într-o 
limbă nouă.
Sunt poetul femeii la fel cum sunt al bărbatului,
Şi afirm că e minunat să fii femeie, că e minunat să fii bărbat,
Şi să se ştie că nimic nu-i mai măreţ decât să fii mama bărbaţilor.
Scandez cântecul expansiunii şi al mândriei,
Ne-am ferit şi ne-am umilit singuri destul,
Eu arăt că în dezvoltare stă grandoarea măreţiei.
I-ai depăşit pe toţi? eşti Preşedinte acum?
Mare brânză – nu doar că toţi te vor ajunge din urmă, te vor şi depăşi.
Eu sunt cel care se plimbă cu noaptea profundă şi blândă,
Pe jumătate acoperit de faldurile ei, chem pământul, chem marea
Tot mai tare să mă strângi la sânul tău gol, o, noapte, o, magnetică şi 
întăritoare noapte, tot mai tare!
Noapte bătută de vânturi dinspre miazăzi – noapte cu stele mari, rare!
Noapte care tragi să adormi – noapte nebună şi goală.
Zâmbeşte, o, pământ voluptos, răcoros!
Pământ al copacilor adormiţi pe verticale lichide!
Pământ al soarelui asfinţit – pământ al munţilor cu piscurile-n ceaţă!
Pământ al lunii pline scurgându-se sticlos, cu nervuri albăstrii!
Pământ al şahului de lumini şi umbre jucând pe spuma fluviului!
Pământ al norilor moi cenuşii, care de dragul meu îşi umflă obrajii şi devin 
strălucitori!
Pământ ca un larg braţ ocrotitor – imensă livadă de măr înflorit!
Zâmbeşte, cel care te iubeşte te vizitează.
Risipitorule, mi-ai dăruit dragoste – prin urmare îţi dăruiesc dragoste!
Ah, nespus de pătimaşă dragoste.