Această carne, porţionată egal, este carnea foamei cea de toate zilele,
Pentru cei răi ca şi pentru cei buni, pe toţi îi invit la mine.
Nu admit să fie vorbit vreunul de rău, oricât de îndepărtat,
Femeia întreţinută, escrocul, hoţul sunt invitaţii mei,
Sclavul cu buzele lui groase, tot astfel cel cu boală venerică;
Nu e în ochii mei nicio deosebire între ei şi restul lumii.
Iată, apăsarea uşoară a unei mâini timide, unduirea şi mireasma părului,
Iată buzele mele atingând pe ale tale, freamătul dorinţei mele,
Iată înălţimea şi adâncimea reflectate pe chipul meu,
Iată cum se contopesc delicat într-un singur eu, apoi se despart.
Bănuiţi aici un subînţeles subtil?
Păi sigur, doar nu au şi ploile de vară unul, sau, strălucitoare, mica de pe 
stânci?
Bănuiţi că aş căuta efecte artistice oare?
Caută asta lumina soarelui sau cintezoiul ţâşnind în zori printre ramuri?
Ce-aş putea găsi eu mai bun?
Spun aceste lucruri pentru că-i vremea să mă destăinui.
Poate altora nu le-aş spune, dar vouă vi le spun.